Moscova cosmetizează imaginea lui Putin. Ce se întâmplă cu deținuții ruși care aleg să lupte pe frontul din Ucraina

Moscova cosmetizează imaginea lui Putin. Ce se întâmplă cu deținuții ruși care aleg să lupte pe frontul din Ucraina
Publicat: 26/01/2024, 10:34
Actualizat: 26/01/2024, 10:36

Încă din vara anului 2022, armata rusă și-a suplimentat forțele cu deținuți cărora li s-a pomis grațierea după 6 luni de luptă pe frontul din Ucraina. Astfel, au fost eliberați din pușcării deținuți condamnați la ani grei de închisoare, criminali sau violatori – mai întâi prin compania de mercenari Wagner și apoi prin Ministerul rus al Apărării -, iar președintele Putin i-a grațiat pe unii dintre aceștia.

Pe de altă parte, mulți dintre deținuții care au vrut să scape, luptând împotriva ucrainenilor, de pedepse, au murit pe câmpul de luptă, însă imaginea lui Putin – și așa deteriorată după invadarea Ucrainei și în contextul „asocierii” cu țări precum Iranul sau Coreea de Nord – a avut și mai mult de suferit.

„Țarul grațiază criminalii în serie și violatorii”, s-a transmis pe întreg mapamondul, informație care nu a făcut altceva decât să înnegrească și mai mult imaginea liderului rus.

Acest nou sistem nu necesită o semnătură prezidențială

Pentru ca Vladimir Putin să fie „protejat”, autoritățile de la Moscova și șefii armatei ruse au decis să facă o „mutare-surpriză”, fără a mai fi nevoie ca ”Țarul” să-și mai pună semnătura pe vreun decret de grațiere.

Acum, deținuții-militari din armata rusă nu vor mai fi grațiați și nici nu vor mai primi plățile integrale promise pentru „prestația” de pe frontul ucrainean, notează The Kyiv Independent.

Majoritatea recruților condamnați care servesc în armata rusă au fost repartizați în unitățile de asalt Storm Z, folosite drept ”carne de tun” și suferind pierderi grele. Situația s-a schimbat în luna septembrie 2023, când Storm Z au fost înlocuite de formațiuni Storm V.

„Conform documentelor dumneavostră, veți putea fi eliberat condiționat. În alte privințe, totul este exact la fel ca și pentru soldații contractuali, dar nu mai există grațiere și veți servi până la finalul operațiunii militare speciale”, li s-a transmis deținuților-militari ruși.

În loc de a fi grațiați, recruții-deținuți sunt eliberați condiționat, iar grațiere vor primi numai dacă primesc o recompensă militară, suferă răni grave, ating limita de vârstă de serviciu sau războiul se încheie.

Acest nou sistem nu necesită o semnătură prezidențială, astfel că Vladimir Putin nu va mai fi nevoit să suporte critici referitoare la grațierea unor criminali în serie sau violatori.

Foto – Profimedia Images


Citește și:

Actorul Idan Amedi din „Fauda”, externat după ce a fost RĂNIT GRAV în Fâșia Gaza: „Dacă pot, mă voi întoarce să lupt în război”

Este Moldova PREGĂTITĂ să plătească prețul reintegrării Transnistriei? „E puțin probabil ca Rusia să-și cedeze influența fără luptă”

Europa trebuie să pună ACUM mâna pe activele Rusiei lui Putin: „Prejudiciul predominant s-a produs în Ucraina, dar UE a suportat costuri imense”

Australia dezvăluie numele HACKERULUI RUS care a „atacat” milioane de dosare medicale sensibile și le-a „scurs” pe Dark Web: „Criminal cibernetic”

Moscova are doar de CÂȘTIGAT din rezolvarea crizei de la Marea Roșie cu „mână” americano-engleză: „Loviturile împotriva Houthi, apreciate la Kremlin”

Cristian Lisandru
S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Șoc în timpul unei execuții, în SUA. Ce a făcut un bărbat chiar înainte de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
El este Ghiță, tânărul în vârstă de 29 de ani, care și-a pierdut viața într-un...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Un mare antrenor al fotbalului românesc ne-a părăsit. A fost mentorul multor generații de fotbaliști:...
Se schimbă totul pentru români. Ce aduce decizia așteptată de decenii
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
Modul în care Lidia Buble a aflat că este înșelată Ca orice femeie, rămâi șocată
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Clara Barton, creatoarea Crucii Roșii Americane. „Mi-aș dori doar să pot lucra pentru un scop...